Ioana Marcu și Ciprian Marica sunt în al nouălea cer

05 06. 2017, 14:26

În aceste fotografii, Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, a ieșit cu copilul la plimbare. Ioana, studentă la Facultatea de Stomatologie, arată foarte bine, după cum se și poate observa, ea revenindu-și rapid cu silueta după naștere.

Băiețelul ei și-al lui Marica a venit pe lume în luna noiembrie a anului trecut, iar la începutul lunii martie a primit botezul creștinesc. La petrecerea de botez au fost prezenți mai mulți fotbaliști sau foști fotbaliști mari, prin care și Cristian Chivu, ca să dăm doar un nume de renume.

Ciprian Marica a fost multă vreme un adevărat Don Juan, având relații cu femei frumoase și celebre precum Ilinca Vandici sau Laura Teodoru, însă, în cele din urmă, și-a găsit nașul, adică nașa, în persoana Ioanei Marcu, originară din Constanța, care l-a transformat nu doar în băiat cuminte, ci chiar și în tată de băiat, băiat care nu este exclus să îi calce tatălui său pe urme, deși nu este obligatoriu.